
Despre Apasă și vorbește
Apasă și vorbește (ASV) (serviciu de rețea) este un serviciu
VoIP (voce peste protocol de Internet) în timp real ce
utilizează rețeaua celulară. ASV asigură comunicații vocale
directe la apăsarea unei taste. Utilizați ASV pentru a purta
conversații cu o persoană sau un grup.
Înainte de a utiliza ASV, trebuie să definiți setările ASV (punct
de acces, ASV, SIP, XDM și Prezență). Este posibil să primiți
setările într-un mesaj text special de la furnizorul de servicii
care oferă serviciul ASV. De asemenea, puteți configura
setările ASV cu ajutorul aplicației Asistent setări, dacă acest
lucru este compatibil cu furnizorul Dvs. de servicii. Pentru mai
multe informații privind aplicația ASV, consultați ghidul
utilizatorului aferent aparatului Dvs. sau site-ul Web local
Nokia.
În comunicațiile ASV, o persoană vorbește, iar celelalte o
ascultă în difuzorul incorporat.
Participanții la convorbire vorbesc pe rând. Dat fiind faptul că
la un moment dat poate vorbi o singură persoană, durata
intervenției este limitată. Durata maximă se setează de obicei
la 30 de secunde. Pentru detalii privind durata intervenției în
rețeaua Dvs., luați legătura cu furnizorul de servicii.
Apelurile telefonice au întotdeauna prioritate față de
activitățile ASV.